Racordati la aparente, partea a II – a, Omul sarac
November 12, 2011 | In: editoriale
Dictionarul explicativ al limbii romane defineste astfel saracia: “Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac”. Conform aceluiasi dictionar, definitia omului sarac este: “Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș”. Studiile si estimarile forurilor internationale de specialitate apreciaza ca in lume, la ora actuala sunt aproape doua miliarde de persoane care traiesc intr-o stare de saracie. Fiecare dintre noi cunoaste, poate, macar o persoana care de-a lungul vietii a trecut printr-o perioada de restriste. Cum sa ne raportam la aceste persoane si care ar trebui sa fie atitudinea noastra fata de saraci putem afla din exemplele pe care le gasim scrise in Cuvantul lui Dumnezeu.
In general, Biblia ne scoate in evidenta faptul ca atitudinea lui Dumnezeu in ceea ce-I priveste pe saraci este diferita fata de atitudinea pe care au avut-o oamenii in decursul istoriei. Daca noi, oamenii, am privit de cele mai multe ori cu reticenta contactul cu saracii si am incercat sa le evitam proximitatea, Dumnezeu a cautat sa fie mereu prezent in mijlocul lor. Un exemplu al atitudinii omului fata de semenul sau mai sarac gasim in Iacov 2:3 “ si voi puneti ochii pe cel ce poarta haina stralucitoare si-i ziceti: “Tu sezi in locul acesta bun!”, si apoi ziceti saracului: “Tu stai acolo in picioare!” sau: “Sezi jos la picioarele mele!” Omul sarac este privit cu dispret, este repudiat si marginalizat. Cam in acelasi mod procedam si acum,in vremurile acestea, izgonindu-I pe saraci din societate si izolandu-I de comunitate. Sa ne uitam insa inspre Biblie si sa vedem care este atitudinea lui Dumnezeu! In acelasi capitol din Iacov, versetul 5 ne spune: “Ascultati, preaiubitii mei frati: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt saraci in ochii lumii acesteia, ca sa-i faca bogati in credinta si mostenitori ai Imparatiei pe care a fagaduit-o celor ce-L iubesc”. In Luca 6:20 ni se spune: “Atunci Isus Si-a ridicat ochii spre ucenicii Sai si a zis: “Ferice de voi care sunteti saraci, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este a voastra!”
Asadar in ochii lui Dumnezeu, omul sarac este la fel de vrednic, daca nu chiar mai vrednic, in a mosteni imparatia cerurilor. Celor dintre noi care nu suntem intr-o situatie foarte dificila din punct de vedere material ni se cere sa nu-i asuprim pe cei saraci, sa nu-I aruncam la cosul de gunoi al societatii ci sa privim inspre ei cu mila. Mila aceasta pe care o vom manifesta fata de ei, se va intoarce la noi in ziua judecatii, atunci cand si Dumnezeu ne va privi cu mila. Si sa stiti ca in acea zi, doar mila Lui ne va putea salva sufletele. Iar daca noi nu privim inspre cei napastuiti cu mila, nici noi nu vom fi priviti cu mila. “cãci judecata este fara mila pentru cel ce n-a avut mila, dar mila biruie judecata”.
Se cuvine astfel, in lumine cuvintelor citite in Biblie, sa ne revizuim atitudinea, daca este cazul, iar daca am facut parte din categoria celor care i-am izgonit pe saraci, daca am facut parte dintre acei care i-am indepartat, daca am fost dintre aceia care macar ca nu am privit cu mila inspre ei, sa ne cercetam inimile si sa gasim in interiorul nostru capacitatea de a genera iubire. Sa fim plini de mila fata de omul sarac, sa il acceptam si sa il ajutam atat cat putem.
Cine asupreste pe sarac, batjocoreste pe Ziditorul sau, dar cine are mila de cel lipsit, cinsteste pe Ziditorul sau. – (Prov.14:31)
Dani |Despina

